Interior design

Bohemian Touch Apartment

Abordarea noastră

Apartamentul de aproape 100 mp se află într-un complex de locuințe noi din nordul Bucureștiului și se bucură de o priveliște minunată și de lumină naturală din abundență. Apartamentul este alcătuit din open space (zona de zi), dormitor matrimonial cu baie en suite, dormitorul copilului și o baie secundară, unite de un hol în formă de L.

Beneficiarii și-au dorit un cămin luminos și primitor, iar proiectul s-a conturat în jurul cerințelor cu caracter funcțional, determinate de programul fiecărui membru al familiei și de stilul lor de viață și, bineînțeles, în jurul celor de ordin estetic, printre care s-au numărat preferința pentru o abordare estetică boemă, spațiile de depozitare deschise și imprimeurile florale.

În hol, am profitat de dimensiunile celor două laturi și am creat un ansamblu de depozitare de aproape șase metri lungime, care include și o zonă deschisă de cuier și banchetă. Volumetria este simplă, iar riflajele și alternanța culorilor sunt cele care decorează spațiul și aduc un ritm ce ne conduce la capătul holului, unde găsim zona de zi. Planul deschis, de formă pătrată, ne-a permis crearea de zone separate pentru cele trei funcțiuni principale – bucătărie, loc de luat masa și living – dar care invariabil comunică între ele. Mobilierul a fost utilizat în așa fel încât să creeze delimitări vizuale între funcțiuni și să răspundă la cât mai multe dintre cerințele funcționale. între bucătărie și dining este insula, între dining și living este o consolă, iar canapeaua este poziționată cu spatele la dining. Fiindcă se întâmplă multe lucruri în același spațiu, am fost cumpătați în alegerea culorilor. Pereții au rămas albi și predomină nuanțele lemnului și crem, cu excepția bucătăriei, în culoarea fisticului, care este punctul focal al spațiului. Scaunele au fost alese într-o nuanță diferită de verde, ca replică a bucătăriei, iar textura de lemn este cea care aduce împreună cele trei funcțiuni principale. Având un singur perete plin, am decis ca acesta să rămână cât mai liber, așa că ne-am rezumat doar la câteva etajere și comoda de sub televizor.

În capătul opus al holului ajungem în dormitorul matrimonial, care are o suprafață ofertantă, dar formă alungită. Am vrut să echilibrăm proporțiile camerei, așa că am conceput un ansamblu de mobilier care creează o partiție între cele două funcțiuni ale camerei, respectiv odihnă și dressing. Această intervenție a adus un plus de intimitate, dar și spațiu suplimentar de depozitare, aproape dublând suprafața dulapurilor. Materialele alese – cum este împletitura de rattan folosită pentru ușile dulapurilor, culorile, grafica tapetului, dar și jaluzelele de lemn, toate împreună definesc un spațiu unde simți că ești mereu în vacanță.

Pentru baia en suite, intervenția noastră a fost minimă, limitându-se la integrarea unui corp de mobilier pentru lavoar, cu multe spații de depozitare. Am folosit oglinda cu generozitate, inclusiv pentru a „anula” vizual corpul înalt dinspre cadă.

Între zona de zi și dormitorul matrimonial, în inima casei, este dormitorul copilului, căruia am vrut să îi oferim o atmosferă deopotrivă ludică și liniștitoare. Prin urmare, volumetriile și grafica sunt cele care trimit gândul către joc și poveste, în timp ce gama cromatică este alcătuită din nuanțe ușoare și delicate de bej, contrabalansate de tonurile mai profunde de albastru și violet. Am vrut să păstrăm centrul camerei cât mai liber, pentru suficient spațiu de joacă, dar să lăsăm deschisă și posibilitatea adăugării unui birou atunci când va fi necesar.

DETALII PROIECT
Suprafață 92 mp
Locație Bucuresti; România
Start proiect 2022
Finalizare proiect 2023
Colaboratori Delta Studio, Reveria, Furniture, Color Smart, Lucente, Decasa, Euromobila, Rugvista, The Home
Foto arh. Alexandru Prodan