PROIECTE CHIRAL

PROIECTE CHIRAL

Peroni Flat

Apartament de trei camere în București, unde mobilierul custom reorganizează spațiul și dă direcție vizuală, pornind de la câteva limite bine definite.

Location

Locație

București

Suprafață

70 mp

Year

Year

An

2026

Proiectul a pornit de la câteva limite clare: pardoseala și ușile au rămas cele existente, iar intervențiile la instalația electrică au fost minime. Așa că mobilierul custom a devenit principalul instrument prin care am reorganizat spațiul și am dat direcție vizuală acestui apartament de trei camere din București. Am gândit fiecare corp să fie cât mai funcțional, dar și să contribuie la atmosferă prin volum, materiale, culoare și felul în care se așază în spațiu.

Zona de zi este un open space de 35 mp, care include și intrarea în apartament. Bucătăria, livingul și diningul sunt conectate, dar fiecare are propria identitate și funcționează ca o zonă bine definită, cu diningul așezat firesc între bucătărie și living. În tot acest spațiu deschis mi-am dorit să păstrez un echilibru vizual constant, ca ochiul să circule ușor dintr-o zonă în alta.

În dormitor, grinda existentă părea la început un inconvenient, dar am ales să o integrez și chiar să o pun în valoare, continuând-o pe verticală cu o placare din ceramică flexibilă, ca să devină parte din compoziție. Placările din spatele patului alternează materiale și integrează iluminat indirect, în dialog cu dulapurile de pe peretele opus. În final, proiectul arată cum limitele inițiale pot deveni puncte de plecare pentru un interior echilibrat și coerent.

Singura fereastră din zona de zi e pe latura bucătăriei, generoasă, dar lumina vine dintr-o singură parte, în timp ce peretele opus, complet închis, marchează zona de circulație. Ca să echilibrez spațiul, am ales fronturi din oglindă fumurie pentru dulapul de pe acel perete. Așa am corectat vizual proporțiile și am adus mai multă lumină în interior, fără intervenții structurale.

Colaboratori: Arko Design
Fotograf: arh. Sabin Prodan